Levitra pharmacystify;" dir="ltr">O între bar Purchase Nolvadex onlinee îi r?scolea somnul Sarei, b?tându-i gâ ndurile, de ceva vreme, precum barosul nicovala.

Buy Nizagara În tot acest r?stimp, Sara, precum o barc ? pric?jit? într-un ocean r?v??it de furtun?, aruncat? în toate p?r?ile de valurile sale, încerca s? g?seasc? un soare care s ? o c?l?uzeasc? spre r?s?rit sau o lun Buy Viagra Online Pharmacy No Prescription Needed ? care s? o duc? spre apus, sau m?car o stea

care să-i lumineze încâlceala răspunsurilor. În cele din urmă, se hotărî să găsească un ţărm – indiferent care – unde să-şi ancoreze

ambarcaţiunile rătăcirii şi să se împace, astfel, cu sine, acceptând că este şi una şi alta, convinsă, astfel, că este o fată cu dublă identitate ce poartă deopotrivă nume arabe şi româneşti, că este victimă păcătoasă, musulmană creştină, supusă revoltată. Un loc ce adună laolaltă contrariile firii.

Într-o seară, Sara află că este musulmană atunci când tatăl său ţinu să-i precizeze acest lucru după ce a văzut-o sărutându-l de rămas-bun pe prietenul ei, Mihai. Printr-o lungă prelegere despre obiceiuri, tradiţii şi religie, i-a arătat cine este ea. Sau ce ar trebui să fie! I-a spus atunci că ar trebui să se roage, să dea de pomană, să ţină post, să nu carecumva să mănânce carne de porc, să citească Coranul, să nu vorbească cu tineri şi, în ultimă instanţă – de ce nu? – să-şi pună văl. I-a vorbit mult despre Aişa, soţia profetului Muhammad şi despre necesitatea de a ţine religia părinţilor şi strămoşilor ei, de a păstra cu sfinţenie obiceiurile şi tradiţiile, şi mai ales, de a nu-L mânia pe Dumnezeu, pe trimişii şi pe îngerii Săi, sărutându-l pe Mihai!

Cum Sarei îi place să se roage, să dea de pomană celor săraci, să ţină post mai ales atunci când este convinsă că postul este cel mai bun regim de slăbire, i-a spus tatălui său:

- Eu sunt cu adevărat o musulmană practicantă, însă nu pot să mă abţin de a mai glumi cu colegii de vârsta mea, de-a le accepta vorbele măgulitoare şi curtea pe care mi-o fac. Nu pot să-mi pun acum maramă pe cap aşa cum şi-a pus Fecioara Maria!

Apoi adăugă cu spontaneitate:

- Eu ţin să-L slujesc pe Dumnezeu! Merg cu mama în fiecare duminică la biserică, aprind lumânări, iau cuminecătura, şi mă rog şi eu acolo.

Mândră de sine a mai spus:

- Mie nu-mi place porcul, nici cum arată, nici carnea lui, însă în place căţeluşul meu Ţuţu, pe care nu-l consider deloc că ar fi murdar. Îmi place muzica, îmi place să ascult Coranul şi psalmodierile evanghelice, îmi plac simfoniile şi cântecele formaţiei Spice Girl. Îmi place dansul din buric, dar şi break-dance-ul. Am citi cărţi de istorie şi am aflat că femeile au avut un rol importat pe acest pământ. Dacă nu-mi place chifteaua din carne crudă nu înseamnă că îmi neg originile orientale, şi dacă îmi place pizza şi hamburgerul nu înseamnă că am devenit occidentală şi am rupt-o cu religia mea.

Într-o bună zi, Laura, acea fată bălaie cu ochi primăvăratici, venită de undeva din nord, a devenit soţia arabului cel închis la culoare, Hasan, venit de undeva din sud. Ea a vrut să fie specială, iar aspiraţiile ei au împins-o să comită greşeala vieţii, aşa cum spunea ea însăşi. A vrut să sară pârleazul, să vadă ce este dincolo de îngrădirea obişnuitului, ca revoltă împotriva societăţii comuniste atât de dure. Voia să fumeze Marlboro, să asculte jazz şi disco, să îmbrace pantaloni blue-jeans, să poarte brăţări, aşa că a decis să-şi capete libertatea măritându-se cu un străin ca să se răzbune pe cruzimea vieţii pe care o ducea.

Laura avusese un prieten roman prin intermediul căruia în cunoscuse pe Hasan cel cu vorbă dulce. La scurt timp, Laura deveni visul brunetului meridional care izbuti cu farmecul său să ţeasă o mreajă în jurul ei în care ea se prinse cu uşurinţă. I-a lăsat pe toţi şi a pornit să-şi urmeze visul. Când fiica, aflată în pântecele ei, ajunse în luna a patra, Laura se mărită cu Hasan. Drept cadou de nuntă o avură pe Sara la nici cinci luni de la eveniment. Laura găsi în Hasan persoana pe care şi-o dorea. În ciuda faptul că se ataşase foarte mult de el, Laura refuză să se convertească la religia lui, fiind convinsă că fiecare îşi poartă credinţa în inimă, iar practicile materiale de cult vin pe locul doi. De altfel, nu a avut niciodată vreo discuţie cu Hasan despre islam.

După ani şi ani, când Hasan o văzu pe fiica sa îmbrăţişându-l pe băiatul din vecini în faţa intrării fu foarte tulburat şi îi veniră în minte câteva din judecăţile pe care le adusese din ţara sa şi prinse astfel să-i împărtăşească Sarei rosturi adormite de mult în sinea sa şi care se treziră brusc din letargie, măcinându-l şi scoţându-l din sărite. O luă pe soţia sa la o discuţie între patru ochi, făcând-o pe fiica lor cum îi venea la gură, destrăbălată, necredincioasă, şi alte asemenea vorbe ce zăcuseră undeva în străfundurile memoriei sale, uitând sau făcându-se că uită că şi el la rândul lui a trăit cu mama ei cu câteva luni bune înainte de a se însura cu ea. Şi-a uitat părerile cum că căsătoria este doar o hârtie oficială care îi garantează soţiei anumite drepturi civile, pe când dragostea este adevărata legătură dintre doi oameni..

Dar cum ar fi putut acest arab să înţeleagă societatea românească de vreme ce nu vorbeşte bine româna nici până astăzi! Cum ar putea să-l convingă soţia sa de ceva de vreme ce el se pretinde cunoscător al tuturor lucrurilor, mândrindu-se că are diplomă de medic, deşi nu ştie altceva în afara de comerţul lui!

Marea contradicţie apărea însă atunci când era vorba de Ahmad, fratele Sarei, căci lucrurile stăteau cu totul altfel. Judecăţile care i se aplicau Sarei, nu i se aplicau şi lui Hasan, căruia îi permitea să-şi primească prietenele în camera lui, deşi ştia prea bine ce se petrece acolo. Nu numai că nu se împotrivea, dar mai şi stătea la glume cu prietenele fiului său, fudulindu-se cu moştenirea bărbăţiei pe care i-a lăsat-o. Ahmad avea dreptul să iasă oricând şi să se împrietenească cu cine doreşte şi să întârzie de acasă cât îi pofteşte inima. Dar dacă Sara întârzia un pic, atunci o supunea unui adevărate anchete, îi dădea pedepse aspre şi o lipsea de multe lucruri pe nedrept. Îi spunea vorbe, care acolo în sud, nu se aplică niciodată bărbaţilor precum adulter, trădare, prostituţie şi multe altele asemenea

Însă cel mai ciudat din toate acestea era faptul că Hasan nu se ruga, nu postea, nu dădea danie. Cu toate acestea era convins că soţia sa nu va intra în rai împreună cu el în ciuda faptul că ea se ruga, mergea la biserică, dădea de pomană celor săraci şi ţinea post, căci raiul era monopolul musulmanilor. Aşa cum îi plăcea să spună, islamul era ultima versiune a religiilor, iar versiunile anterioare lui au fost anulate. Ca atare, toţi ar trebui să fie musulmani, aşa cum pretindea. Mama Sarei, în schimb, spunea că scopul religiei este să-l ajute pe om să ajungă la Dumnezeu, prin iubire şi toleranţă, că nu există vreo deosebire între religii din acest punct de vedere, toate fiind căi de acces către El.

Sara a intuit de la sine că există o luptă a concepţiilor între sudul arab şi nordul românesc, pe care nu au stins-o anii îndelungaţi şi că orice vânt o poate transforma în vâlvătaie, că tatăl ei în ciuda timpului nu a reuşit să se elibereze de acele concepţii pe care le-a înghiţit cu laptele mamei, că obiceiuri şi tradiţii perimate sunt săpate adânc în moştenirea lui.

Sara, prin intuiţie, a evitat să intre în relaţii ascunse. Cu toate acestea, şi-a păstrat fecioria doar pentru că nu a găsit încă pe cineva care să merite să fie primul bărbat în viaţa ei. Deşi prietena ei, Nabila, cu ambii părinţi de origine arabă, a terminat ieri relaţia cu al patrulea băiat din şcoală, acest lucru nu a împins-o să intre în competiţie cu ea.

Hasan ştie că lupta în care a intrat nu are sorţi de izbândă şi că plăteşte preţul alienării şi al neadaptării sale, al nepăsării de a sădi valorile strămoşilor în fiinţa copiilor săi. Problema este ca un cuţit cu două tăişuri ce-i stă proptit în beregată, nu poate nici să-l scoată şi nici să-l înghită, căci în ambele cazuri rana ar fi la fel de adâncă.

< السابق		التالي >