Conferinţă de presă
Conferin?? de pres? comun? a pre?edintelui României, Traian B?sescu, ?i a pre?edintelui Autorit??ii Na?ionale Palestiniene, Mahmoud Abbas
Pre?edintele României, Traian B?sescu, s-a întâlnit luni, 12 iulie a.c, la Palatul Cotroceni, cu pre?edintele Autorit??ii Na?ionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, care efectueaz Buy Viagra Online Pharmacy No Prescription Needed ? o vizit? oficial? de dou? zile în România. La finalul convorbirilor oficiale, cei doi ?efi de stat au sus?inut o conferin?? de pres? comun?.
Vă transmitem textul conferinţei de presă:
Preşedintele României, Traian Băsescu: Permiteţi-mi să încep prin a saluta prezenţa domnului preşedinte Mahmoud Abbas şi a delegaţiei sale la Bucureşti. Am avut convorbiri extrem de consistente, care au avut ca obiectiv atât relaţia bilaterală româno-palestiniană, cât şi analiza situaţiei din Orientul Mijlociu. În ceea ce priveşte relaţia bilaterală, am stabilit formarea unei comisii interguvernamentale, care să aibă în componenţă demnitari ai celor două state, precum şi oameni de afaceri, iar în cursul acestui an comisia să îşi înceapă lucrările, la Ramallah, în aşa fel, încât oamenii de afaceri din România să poată constata că Palestina este un teritoriu sigur, în care se pot dezvolta afaceri, atât afaceri româno-palestiniene, cât şi afaceri româneşti, pe teritoriul Palestinei. De asemenea, tot în interiorul relaţiei bilaterale, după cum aţi văzut, s-a semnat un acord legat de educaţie, cultură, ştiinţă, un acord care ne va permite ca, începând cu anul universitar 2011 - 2012, să reluăm tradiţia acordării de burse ale statului român pentru tinerii palestinieni, şi prima ofertă este ca, începând cu anul universitar 2011, să existe 10 burse pentru Facultatea de Medicină, 10 burse pentru inginerie şi 10 pentru Apărare Civilă la Academia de Poliţie. De asemenea, am stabilit ca, şi anul acesta, să continuăm programul început anul trecut, prin care experţi în politică externă din România s-au deplasat la Ramallah, unde au organizat cursuri de pregătire a tinerilor diplomaţi palestinieni. Cu privire la situaţia din regiune, am analizat împreună riscurile genarate de dezvoltarea programului nuclear iranian şi am analizat eficienţa ultimelor sancţiuni stabilite de Consiliul de Securitate ONU.
Nu în ultimul rând, am analizat posibilitatea reluării negocierilor directe, între Palestina şi Israel, lucru pe care noi îl încurajăm foarte puternic şi îl susţinem, nu numai în relaţia cu cele două state, ci şi în interiorul alianţelor din care facem parte. Considerăm că soluţia corectă este: două state, care să trăiască unul lângă celălalt, în pace şi securitate. Baza negocierilor directe, considerăm noi, că trebuie să fie "foaia de parcurs" a Cvartetului şi iniţiativa arabă de pace. De asemenea, considerăm absolut necesară o opţiune clară a Hamas pentru organizarea de alegeri aşa cum propune, ca mediator, Egiptul. O propunere acceptată de Guvernul palestinian şi care, în opinia noastră, este bine să fie acceptată şi de Hamas, care controlează Gaza. În opinia noastră, Hamas are o ocazia extraordinară, de a contribui la consolidarea statului palestinian, acceptând propunerile aşa cum ele au fost mediate de Egipt. Vă mulţumesc, domnule Preşedinte!
Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas: Vă mulţumesc, domnule Preşedinte! Suntem bucuroşi să ne aflăm aici, oaspeţi ai dumneavoastră, şi că am avut aceste convorbiri constructive. Suntem bucuroşi, de asemenea, că a fost semnat acordul bilateral integuvernamental. Apreciez poziţia României şi suntem încrezători că aceasta va acţiona, atât individual, cât şi în cadrul parteneriatului său, din cadrul Uniunii Europene, pentru a impulsiona procesul de pace. I-am spus domnului Preşedinte că suntem gata să mergem la negocieri directe în momentul în care vom primi semnale pozitive că se poate realiza un progres prin intermediul acestor negocieri. În poziţia noastră, pe care am avut-o faţă de convorbirile care au avut loc recent între partea israeliană şi America, ne bazăm pe cele prevăzute în „foaia de parcurs”. Facem tot ce ne stă în putinţă pentru a asigura unitatea poporului palestinian şi am dori ca şi Hamas să semneze documentul egiptean pentru a se putea merge mai departe pe calea organizării alegerilor. În ceea ce priveşte relaţiile bilaterale, am convenit constituirea acestei comisii ministeriale prin intermediul căreia să aibă loc vizite ale investitorilor în teritoriile palestiniene şi am dori ca aceste relaţii să nu fie numai la nivel politic, ci să asigure şi un contact între cele două popoare direct, nemijlocit, la faţa locului. Pe lângă aceste acorduri, aş vrea să mulţumesc domnului Preşedinte pentru bursele de studiu care au fost oferite şi care vor fi oferite în continuare tinerilor palestinieni pentru a studia în România. Cu ocazia acestei vizite, aş dori să exprim, încă o dată, sincerele noastre condoleanţe, în numele nostru şi al poporului palestinian, şi întreaga noastră compasiune pentru victimele inundaţiilor catastrofale care au lovit diferite zone ale României, producând victime şi importante pagube materiale. Vă mulţumesc
| < السابق | التالي > |
|---|



