Interviu cu vicepreședinta Coaliției Naționale a Forțelor de Opoziție și Revoluționare

Samira Al Masalmeh a explicat, într-un interviu pentru „România liberă“, că majoritatea refugiaţilor sirieni se vor întoarce acasă când se va termina războiul, dar a arătat că opoziţia trebuie să își schimbe strategia pentru a scăpa de guvernarea criminală a lui Assad.

Este pentru prima dată când un important membru al Coaliției Opoziției Siriene vine în România, țară care, ca și Cehia, a ales să nu expulzeze ambasadorul regimului Bashar Al Assad și nici nu are contacte cu opoziția siriană. 

România are încă ambasador al regimului Assad. Pentru că vă aflați aici, la București, aveți de transmis vreun mesaj pentru guvernanții români?
Samira Al Masalmeh:
 Dacă statul român consideră că este bine să aibă ambasada regimului Assad, ar putea să se folosească de această oportunitate pentru a se constitui încă o voce, importantă, în apărarea poporului sirian. Guvernanții ar trebui să fie foarte clari în apropierea cu regimul Assad, să încerce să convingă că războiul, măcelul asupra civililor trebuie oprit.

Acest război a generat un imens val de refugiați, care nu sunt primiți chiar cu brațele deschise în Europa. Care este poziția Coaliției față de acest subiect foarte sensibil? 
S.A.M.: Siria are o civilizație de peste 10.000 de ani, este exportatoare de cultură, de știință, de medicină, de filosofie. În Siria s-au împletit mai multe culturi, s-a remarcat prin diversitate, aici au conviețuit oameni de diferite etnii și religii, fără să existe conflicte. Sirienii sunt un popor  primitor, deschis, prietenos, care nu iubește extremismul, principalul risc invocat de mai multe țări europene. În ciuda modului în care sunt priviți sirienii de către unele țări, nu suntem foarte diferiți, nu suntem de neadaptat, nu constituim un risc la adresa modului de viață european. 

Am întâlnit mulți refugiați sirieni care nu aveau alt gând decât să se întoarcă acasă, după încetarea războiului. Aveți informații asupra epurării etnico-religioase practicate de trupele lui Assad formate din miliții străine, șiite, în orașele care au fost scoase, cu tot cu populația civilă, de sub controlul Al Nusra?

S.A.M.: Fără îndoială că regimul Assad urmărește o schimbare a procentului demografic pe criterii etnico-religioase. Casele oamenilor scoși din orașe sub protecția ONU sunt distribuite familiilor luptătorilor străini din armata lui Assad. Însă, dacă mâine se oprește această tragedie, sirienii vor ști să se întoarcă la casele lor. Niciun străin nu le va ocupa casele în mod permanent.

Coaliția are o strategie în raport cu intervenția Rusiei și cu intenția de a-și permanentiza prezența militară în Siria? Există propuneri din partea Rusiei către Opoziția siriană?

S.A.M.: Rusia, fără nicio îndoială, se constituie într-o forță de ocupație, supusă sancțiunilor legilor internaționale. Din punctul nostru de vedere, noi nu am reușit în peste cinci ani să îndepărtăm regimul Assad, ceea ce reprezintă scopul revoluției poporului. În sprijinul acestui regim a intervenit Rusia, care a complicat situația. Trebuie să ne schimbăm strategia, modul de abordare a problemelor pe care le ridică acest conflict, cu ramificații din ce în ce mai greu de gestionat. Între Rusia și membrii Coaliției există legături prin opozanți să le zicem „tampon”, care mai transmit propuneri. Pentru noi, un dialog ar porni de la acceptarea înlăturării regimului vinovat de toată tragedia poporului sirian. Regimul este în primul rând responsabil de apariția luptătorilor străni, pe care ulterior i-a catalogat drept teroriști, în încercarea de a deturna revoluția poporului. Coaliția Opoziției Siriene este formată din mai multe grupuri, ce reprezintă liberalii, conservatorii, consiliile locale, consiliile minorităților, statul major al Armatei Siriene Libere. Eu, de exemplu, reprezint opozanții democrați. Cu toții trebuie să deschidem căi de comunicare, punți de discuții, pentru a organiza soluția politică pe care o invocă toată lumea.

Cum vedeți intervenția Turciei de când pare că s-a aliat cu Rusia?

S.A.M.: Avem toate semnele că Turcia nu și-a schimbat politica de susținere a opoziției siriene moderate.

Dar în relație cu kurzii sirieni, care sunt reprezentați în Coaliție?

S.A.M.: Kurzii trebuie să cadă de comun acord între grupările lor pentru o linie comună, în primul rând. Până să ne preocupe strategia Turciei față de kurzi, trebuie să ne preocupe atitudinea noastră, a sirienilor, față de kurzi. Poporul s-a revoltat împotriva regimului dictatorial, s-a revoltat pentru a deschide porțile democrației, de aceea trebuie să trateze în mod corect cerințele kurzilor.

Administrația Obama, la nivel declarativ, s-a arătat de partea poporului sirian, pentru înlăturarea regimului Assad. Cum vedeți lucrurile sub Administrația Trump?

S.A.M.: SUA, în continuare, împart rolurile în Orientul Mijlociu. Sub tandemul Trump - Putin nu ne așteptăm să se producă o schimbare radicală în conflictul din Siria. Și Obama a avut o relație bună cu Putin în ceea ce privește Siria, disensiunile lor fiind mai evidente pe alte zone. Trump și Putin vor cădea de acord să scoată Jabhat al Nusra din Alep și din alte zone din nordul Siriei, unde a preluat controlul.

Cum vedeți că se va realiza acest lucru? Cum să alegi membrii Jabhat al Nusra de populația civilă?

S.A.M.: Sigur, poporul sirian va plăti din nou prețul acestor strategii, la fel ca și până acum. Din nefericire, civilii sunt victimele permanente ale acestui conflict.

Ce rol vor avea femeile într-o Sirie democrată?

S.A.M.: Femeile Siriei! Atâta suferință! Deocamdată, trebuie să milităm pentru ele să le fie garantat dreptul la viață. Asta este prioritatea acum. De atâția ani mor sub bombardamente, mor în închisori, mor cu copiii în brațe. Femeile au avut un rol foarte important în revoluția siriană. Cele din Duma, o regiune din suburbiile Damascului, foarte tradiționalistă, foarte strictă religios, n-au avut nicio reținere să iasă în stradă. Până atunci, se considera că vocea femeii nu trebuie să se audă într-o casă. Aceste femei au ieșit primele la revoluție, alături de bărbați, de copii. Altele s-au constituit în grupuri de activiști media, reușind să se conecteze la rețelele de socializare, demascând ororile regimului. După ce a început lupta armată, rolul femeilor s-a restrâns în zonele sociale, de învățământ, în sectoarul medical, ca să susțină revoluția, să ajute familiile defavorizate, să îngrijească răniții, bolnavii. După ce Jabhat al-Nusra a preluat unele zone din nordul Siriei, tradiționaliste, de asemenea, femeile iarăși au ieșit în stradă pentru a cere plecarea extremiștilor. Nu există loc pentru extremiști în Siria. Femeile își vor găsi rolul important ­într-o Sirie democrată.

Cum se poate face jurnalism în regimul Assad, în aceste vremuri extrem de complicate?

S.A.M.: Jurnaliștii regimului sirian au două opțiuni: să raporteze ceea ce li se transmite de la instituțiile Securității sau să demisioneze, în care caz sunt catalogați ca „nepatrioți”, cu tot ce decurge din asta. Lesne poți intra la acuzații de rebeliune sau trădare. Media siriană se află sub controlul clanului Assad, iar Securitatea a înființat multe site-uri de educare a opiniei publice, de propagandă a regimului, urmărindu-i pe cei care scriu despre libertate, drepturile omului, și care scriu, în general, adevărul.    

Curriculum Vitae

Samira Al Masalmeh este născută în 1969, în Daraa. A urmat cursurile Universității din Damasc, Facultatea de Literatură Arabă. Este căsătorită și are doi copii. Până în aprilie 2011, când a fugit din Siria, a lucrat ca jurnalist la mai multe publicații, agenția națională de știri Sana, Althawra, Alwatan, iar în 2008 a devenit prima femeie redactor-șef  la cel mai important ziar al regimului, Tishreen. Originară din Daraa, locul unde a izbucnit revoluția siriană în martie 2011, Samira a fost concediată de la Tishreen după ce a acordat un interviu pentru Al Jazeera în care spunea că forțele de securitate sunt responsabile pentru violențele izbucnite. Era în aprilie 2011. A fost nevoită să fugă din țară, pentru a nu fi arestată de vreuna din cele 17 ramuri ale Securității. S-a alăturat opoziției siriene din diaspora și a devenit vicepreședinte al Coaliției Naționale a Forțelor de Opoziție și Revoluționare Siriene. Samira Al Masalmeh a vizitat România în perioada 15-17 noiembrie, invitată de Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“ la Conferința Internațională NEDES 2016, pentru nondiscriminare și egalitate.

Între Rusia și membrii Coaliției există legături prin opozanți să le zicem «tampon», care mai transmit propuneri. Pentru noi, un dialog ar porni de la acceptarea înlăturării regimului vinovat de toată tragedia poporului sirian.“

De atâția ani mor sub bombardamente, mor în închisori, mor cu copiii în brațe. Femeile au avut un rol foarte important în revoluția siriană.

  • Carte
  • Siria
  • Cultura

Get connected with Us

Subscribe to our newsletter

القسم العربي

دورة تصفيف الشهر والمكياج دورة تصفيف الشهر والمكياج
CS-R
على المشترك ان يمتلك شهادة اتماما المرحلة الإعدادية مصدفة ومعتمدة من قبل رومانيا . وتقبل الاستثناءات الفردية وفق الحالة . سيتم توفير مترجم لمن لايتقن اللغة الرومانية  الدورة ستبدأ في  25/06/2017 مكان الدورة...
دورة مجانية لتعليم اللغة الرومانية دورة مجانية لتعليم اللغة الرومانية
CS-R
دورة تدريبية دون منح شهادة احترافية رسمية ( تقوم مؤسستنا والمؤسسة الداعمة بمنح شهادة خبرة باتمام الدورة بنجاح ) الدورة مجانية . مكان إقامة الدورة في منطقة الكاليا موشيلور Calea Mosilor (...
 دورة مجانية لتعليم اللغة الإنكليزية: دورة مجانية لتعليم اللغة الإنكليزية:
CS-R
ضمن خطة مؤسستنا للتنمية الثقافية وتحسين الوضع الاجتماعي والتربوي والمهني للسوريين في رومانيا واكتشاف مواهب الأطفال وتنميتها  ’  قامت مؤسسة جالية السوريين في رومانيا بتوقيع اتفاقية تعاون مع عدة مؤسسات...
دورة  مجانية لتعليم التصوير الاحترافي دورة مجانية لتعليم التصوير الاحترافي
CS-R
ضمن خطة مؤسستنا للتنمية الثقافية وتحسين الوضع الاجتماعي والتربوي والمهني للسوريين في رومانيا واكتشاف مواهب الأطفال وتنميتها  ’  قامت مؤسسة جالية السوريين في رومانيا بتوقيع اتفاقية تعاون مع عدة مؤسسات...